Str. Mitropolit Varlaam nr. 54, Iași

Spațiu virtual dedicat elevilor și profesorilor L.T.M.A. Iași

123 456 789

info@example.com

Goldsmith Hall

New York, NY 90210

07:30 - 19:00

Monday to Friday

”Omul fără învăţătură e ca pământul fără ploaie.”

Festivalul „Teodorenii” 2021: Concursul de desene „La gura sobei”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași lansează Concursul de desene „La gura sobei”, eveniment inclus în cadrul Festivalului „Teodorenii” 2021, a cărui ediție este dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea poetului Vasile Alecsandri, motiv pentru care și concursul de desene se va desfășura sub același auspiciu.

Concursul, intitulat generic „La gura sobei”, se adresează elevilor școlari și preșcolari (clasele 0 – XII) din tot județul Iași și se va desfășura pe trei secțiuni:

  1. Primar (clasele 0-IV);
  2. Gimnaziu (clasele V-VIII);
  3. Liceu (clasele IX-XII).

Participanții vor alege o poezie cu tematică hibernală din opera lui Alecsandri, pe care o vor „transpune” în culori (de exemplu: Iarna; Miezul iernii; Sania; Gerul; Bradul; Viscolul; Soarele, vântul şi gerul etc.).

Tehnica execuției lucrărilor este la alegere: acuarelă, guașă, peniță, creion, pastel etc. Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări.

Lucrările pot fi scanate și trimise pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau pot fi depuse în format fizic până la data de 25 noiembrie 2021, ora 16.00, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin). Nu se percepe taxă de participare.

Lucrările vor avea pe verso următoarele mențiuni: poezia de inspirație a lucrării, numele și prenumele concurentului, instituția de învățământ/ clasa și datele de contact ale participantului (număr de telefon și adresă de e-mail).

Câştigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta calitatea execuției, imaginația și originalitatea. Premiile constau în pachete de cărți pentru ocupanții primelor trei locuri de la fiecare secțiune. Toate desenele vor face obiectul unei expoziții online.

Rezultatele concursului vor fi postate pe site-ul bibliotecii www.bjiasi.ro și pe pagina de facebook, miercuri, 8 decembrie 2021, ora 14.00. Premiile și diplomele vor putea fi ridicate de la sediul central al bibliotecii în termen de 30 de zile de la data anunțării câștigătorilor.

Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. „Ștefan cel Mare” nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin), pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro sau telefonic, la numărul 0332110044.

Prin participarea la concurs sunt de acord să fiu contactat, la datele de contact comunicate o dată cu trimiterea desenelor, pentru a fi informat exclusiv cu privire la acest concurs. Înțeleg că pot cunoaște toate condițiile de prelucrare a datelor personale disponibile pe https://bjiasi.ro/protectia-datelor-personale/. Înțeleg că mă pot adresa oricând Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” pentru retragerea consimțământului dat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *